Cum se umple rucsacul MAI cu 63 de mii de euro
La Ministerul de Interne se fură ca în codru în urma tenderelor organizate în mod netransparent și preferențial.

Dovada este licitația de achiziție a celor 105 ATV-uri Brp Outlander 400 Max la un preț cu 600 de euro mai mare per bucată.
Povestea a început în primăvara anului trecut când a fost inițiat proiectul de dotare cu echipament și tehnică a Poliției de Frontieră. Potrivit unui raport, pentru licitația de achiziție a celor 105 de ATV-uri au depus caietul de sarcini două companii. Este vorba de “Iuminav grup”, care a propus suma de 6800 euro per bucată și “Oservitol”, care a propus un preț de 7400 de euro per bucată. Paradoxal, licitația a fost câștigată de “Oservitol”, deși aceasta a propus un preț cu 600 de euro mai mare decât cealaltă companie, fapt ce contravine regulilor de selectare a participanților în cadrul licitațiilor.
Regulamentul spune clar că este declarat câștigător cel care vine cu o ofertă mai bună din punct de vedere a prețului, calității, sau alți indicatori, însă, acest lucru nu s-a întâmplat și la Ministerul de Interne în cazul achiziției celor ATV-uri. Astfel, per total, “Oservitol” s-a pricopsit cu 63 mii euro din cei 23 mil. USD oferiți de Departamentul Apărării al SUA pentru dotarea cu tehnică și echipament a Poliției de Frontieră.În document se spune că fondatorul companiei “Oservitol” este Lidia Pârvan, iar administratorul este Alexandru Pârvan, care se pare că este fiul acesteia. Compania are 11 genuri de activitate printre care comerțul băuturilor alcoolice, produselor alimentare, de tutun, comerțul autovehiculelor și reparația motocicletelor.
Raportul care arată schema însușirii celor 63 de mii de euro a fost depus la 11 iulie 2013 și pe masa ministrului de Interne, Dorin Recean, care însă nu a reacționat la nereguli.


