Cum se acomodează în Moldova persoanele de origine străină
Persoanele de origine străină din R. Moldova beneficiază de cursuri de acomodare socio-culturală în vederea facilitării procesului de integrare în societatea moldovenească.

Pentru ele sînt organizate cursuri de studiere a limbii, a istoriei și tradițiilor moldovenești, dar și efectuate excursii la monumentele istorice și la mănăstiri. Despre aceasta a comunicat pentru TRIBUNA, Ecaterina Silvestru, șefa direcției azil și integrare din cadrul Biroului migrație și azil.
Ea a precizat că, în cadrul procesului de integrare al străinilor, principala componentă este studierea limbii române, după care este acomodarea socio-culturală.
„Străinii care vin în R. Moldova, fiind reprezentanții anumitor culturi și tradiții, au nevoie de a se acomoda, să se simtă confortabil și bine într-o societate nouă. În acest scop, pentru organizarea sesiunilor de acomodare socio-culturală au fost deschise trei centre: la centru, sud și la nord. La Chișinău acestea au loc în incinta Bibliotecii Naționale, la Bălți – în sediul Bibliotecii municipale și la Cahul – în incinta bibliotecii Universității de Stat „B.P. Hasdeu”, a specificat funcționarul.
Ecaterina Silvestru a menționat că pentru persoanele aflate la evidența Biroului migrație și azil cursurile respective sînt gratis. „Persoanele respective au nevoie de protecție umanitară, dar avem nevoie și noi ca ei să nu se simtă niște „paria” în societatea noastră și ca R. Moldova să devină a doua patrie pentru ei. Conform Legii privind integrarea străinilor în Republica Moldova, dar și Legii Cetățeniei, străinii după 8 ani de ședere pe teritoriul țării noastre sau în cazul în care sînt căsătoriți cu cetățeni moldoveni, după trei ani de ședere legală pe teritoriul țării noastre, pot aplica pentru obținerea cetățeniei R. Moldova. Și este normal ca, odată cu aceasta, ei să cunoască tradițiile noastre, istoria, obiceiurile, Constituția, începînd cu cunoașterea limbii și finalizînd cu naturalizarea deplină a lor”, a mai spus ea.
Întrebată din ce țări provin persoanele străine, Ecaterina Silvestru a precizat că la moment este un aflux mai sporit de cetățeni din Siria.
Ea nu a putut spune cîte persoane au beneficiat pînă în prezent de aceste cursuri, motivînd că este un proces continuu.
Ecaterina Silvestru a precizat că pentru această categorie de persoane sînt organizate 5-6 cursuri de integrare socio-culturală. Totodată, sînt organizate excursii la obiectele istorice și turistice, mănăstiri etc.
Cursurile sînt organizate din contul bugetului de stat și sînt predate de către specialiști din cadrul Ministerului Culturii, iar translatorii sînt de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați.


