Cum e gospodarul, așa e și orașul. Chișinăuienii zic tot ce au pe suflet despre referendum
Întrucât pe data de 19 noiembrie curent va avea loc referendumul de revocare a primarului Capitalei Dorin Chirtoacă, Realitatea.md și-a propus să realizeze un vox cu locuitorii orașului Chișinău ca să afle ce cred despre Dorin Chirtoacă și dacă vor merge sau nu la referendum.

Mai mulți chișinăuieni au numit plusurile și neajunsurile activității primarului. În ceea ce ține de participarea la referendum părerile au fost diferite. Astfel, unii dintre respondenți au declarat că vor merge numaidecât, iar alții că voi boicota alături de primarul Capitalei, scrie realitatea.md.
„Cum e gospodarul, așa e și orașul!”, „Să-mi arate cineva o persoană care a făcut mai multe pentru oraș decât Dorin Chirtoacă!”, „Eu sunt pentru Chirtoacă! Nu voi participa la acest show!”, „Voi merge la referendum. Chirtoacă demult trebuia să se ducă!”. Acestea au fost opiniile locuitorilor orașului.
Pe lângă aceștia au fost și persoane care s-au arătat indiferenți față de situația din oraș declarând că nu-i interesează politica și nu au nici o părere. Mai mulți au sunbliniat că nu cunosc nimic despre referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă.
De menționat că unii dintre cei întrebați par a fi confuzi. Aceștia au spus că le place de Dorin Chirtoacă și de aceea vor merge la referendum.


