Cu ce elicopter va zbura Patriarhul Kiril?
Autorităţile au anunţat, oficial, că, în a doua parte a vizitei pe care o întreprinde în Republica Moldova, Patriarhul Kiril va ajunge duminică, şi în Tiraspol.

Programul oficial prevede că şeful Bisericii ruse va pleca din Chişinău la ora 16:00, iar la ora 18:00 va începe oficierea unei slujbe religioase la Catedraala “Naşterea Domnului” din localitate. Arhiepiscopul de Tiraspol si Dubăsari, care a făcut publică agenda vizitei în Transnistria, a confirmat, citat de timpul.md, că Patriarhul va zbura de la Chişinău la Tiraspol cu elicopterul, urmând să aterizeze pe stadionul din oraş.
Este neclar, însă, cu ce elicopter va zbura Kiril. Cel de la Mărculeşti, de tip Mi 8, utilizat ocazional de conducerea Republicii Moldova, nu este pregătit pentru misiune, cel puţin până la ora redactării acestui material. În plus, conform normelor de securitate, pregătirea pentru zbor trebuie să înceapă cu cel puţin 24 de ore înainte.
Un alt elicopter, de tip Mi 2, dislocat pe aeroportul din Bălţi, este inutilizabil, impropriu pentru a asigura o astfel de misiune, susţin sursele deschide.md.
În aceste condiţii, va fi interesant de aflat cum vor ajunge Patriarhul Kiril şi anturajul său apropiat, din Chişinău, la Tiraspol.


