Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Sfintele Paşti - sărbătoarea luminii şi a bucuriei
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Sfintele Paşti. Această sărbătoare semnifică Învierea Domnului şi este cea mai importantă sărbătoare din an.

Paştile este precedat de Postul Mare, care durează 40 de zile. În acest răstimp, oamenii nu consumă carne, peşte, lactate şi ouă, şi postesc duhovniceşte. În noaptea Învierii, creştinii ortodocşi merg la biserică, se împărtăşesc, iau lumină din focul haric şi sfinţesc pasca şi ouăle roşii.
Slujba de Paşti se săvârşteşte începând cu miezul nopţii, adică din primele clipe ale învierii Domnului. Specific sărbătorii de Paşti este şi sfinţirea darurilor care sunt aduse la biserică de către enoriaşi: ouă roşii, pască şi cozonac. De asemenea, preotul a amintit că în multe localităţi din ţară este sfinţit şi mielul de Paşti, care îl simbolizează pe Fiul Domnului, ce se jertfeşte pe cruce şi „slobozeşte din robia morţii pe toţi care urmează credinţa întru Iisus Hristos”.
Din noaptea Învierii, salutul obişnuit este înlocuit cu: „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a Înviat!”. Creştinii se salută astfel până la Înălţarea Domnului. Săptămâna de după Înviere se numeşte Săptămâna Luminată, în care nu se mai posteşte.
Amintim că anul trecut Sfintele Paşti a fost sărbătorit pe 1 mai.


