Cozi interminabile la vamă: Tiruri şi maşini, blocate de trei zile!
O coadă interminabilă de tiruri şi maşini stau blocate de trei zile la birourile vamale interne din Chişinău. De vină este programul de calculator care s-a blocat, susţine Serviciul Vamal. Şi din această cauză nu poate fi efectuată devamarea.

Nemulţumiţi, şoferii spun că dorm şi mănâncă în maşini. Aceştia se plâng că nu pot părăsi unităţile de transport, deoarece pe timp de noapte sunt jefuiţi.
„Problema este generată de un număr exagerat de declaraţii vamale şi capacitatea serverului, care este actualmente utilizată la
maximum de 99%. O grupă de specialişti în domeniul IT efectuează lucrări pentru a soluționa problema”, se spune într-un comunicat de la vamă.
În Chişinău sunt trei posturi vamale interne. Sistemul actual funcţionează din 2004, iar reprezentanţii Serviciului Vamal susţin că acesta necesită modificări. Unul nou va fi implementat în luna februarie a anului 2013.


