Ссылка скопирована
Copiii moldovenilor din Bulgaria și Marea Britanie au primit în dar câte o „Albinuța”
În aceste zile, mai multe exemplare de „Albinuța”, semnate de Grigore Vieru au ajuns la copiii conaționalilor noștri din diasporă. De data aceasta, abecedarele s-au îndreptat către or. Sofia, Bulgaria și or. Londra, Marea Britanie.
Abecedarele sunt expediate de către Guvernul Republicii, prin intermediul Biroului relații cu diaspora, acțiune destinată copiilor născuți în afara hotarelor, care a fost inițiată în anul curent. Scopul acțiunii constă în încurajarea copiilor din diasporă să învețe limba română și, astfel, să dezvolte legături emoționale cu țara de origine a părinților lor, scrie tv8.md.
Cărțile destinate copiilor de vârstă preșcolară sunt distribuite prin intermediul misiunilor diplomatice.








