Copiii în situaţii de risc vor fi protejaţi de stat
Copiii aflaţi în situaţie de risc şi cei separaţi de părinţi vor beneficia de protecţie specială din partea statului. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi, 21 martie, în primă lectură, de Parlament.

Legea vine cu detalii concrete asupra procedurii de autosesizare şi înregistrare a cazurilor de aflare a copiilor în situaţii de risc. De asemenea, proiectul determină situaţiile şi condiţiile în care copilului i se stabileşte statutul de rămas temporar fără ocrotirea părinţilor sau copil rămas definitiv fără ocrotirea acestora.
Totodată, prin proiectul de lege se revizuiește activitatea autorităților tutelare și se propune abilitarea cu atribuții de autoritate tutelară a primarilor și a structurilor teritoriale de asistență socială și protecție a familiei.
Potrivit ministrului în exerciţiu al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, după adoptarea legii, în fiecare primărie va exista o persoană care va monitoriza copiii aflaţi în situaţii de risc.


