Copiii implicaţi în peste 400 de accidente rutiere anul trecut în Moldova
Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP) desfăşoară în perioada 4 – 29 mai acţiuni de siguranţă rutieră cu implicarea adolescenţilor, transmite News-Moldova.

Statisticile naţionale arată că în 2014 în Republica Moldova s-au produs 411 accidente rutiere cu implicarea copiilor, dintre care 20 de cazuri s-au soldat cu deces, iar 391 de copii s-au ales cu traume.
INP şi Ministerul Educației, susţinuţi de mai mulţi parteneri, vor desfăşurarea etapa finală a Concursului republican în domeniul siguranței rutiere cu genericul ”Securitatea la trafic înseamnă viață!”, care va avea loc la 23 mai, în orașul Edineț.
În cadrul Proiectului moldo-estonian „Educația rutieră și construcția terenurilor siguranței rutiere pentru copiii din Moldova”, implementat de către Automobil Club din Moldova, vor fi inaugurate două terenuri pentru copiii la Comrat la 18 mai și Hâncești la 20 mai.
În perioada 4-10 mai se desfăşoară săptămâna mondială ONU dedicată siguranţei rutiere a copiilor cu genericul „Salvați viețile copiilor”, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă pietonii, marcată de o serie de măsuri și activități desfășurate în peste 70 de țări.
Siguranţa rutieră a fost adusă în atenția tuturor în anul 2010 de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, care a declarat perioada 2011-2020 ”Deceniul global de acțiune în domeniul siguranței rutiere”, având ca obiectiv reducerea fatalităților și salvarea a peste 5 milioane de vieți omenești.


