Copii în stare gravă, după ce au fost lecuiţi acasă, de părinţi
Spitalul pentru copii numărul unu din Capitală a devenit neîncăpător, în mai puţin de o zi. De dimineaţă, aproape 160 de minori au avut nevoie de ajutorul medicilor.

Majoritatea copiilor sunt aduşi la spital cu infecţii respiratorii acute. Medicii susţin că, în această situaţie, sunt nevoiţi să interneze doar bolnavi care se află în stare foarte gravă.
În secţia terapie intensivă a spitalului pentru copii "Valentin Ignatenco" sunt internaţi patru copii, unul dintre care este în comă. Medicii spun că în majoritatea cazurilor, părinţii se adresează târziudupă ajutor medical.
"În majoritatea cazurilor de internare a copiilor cu complicaţii postvirale, aceşti copii se adresează tardiv, deoarece părinţii îi tratează la domiciliu, administrând preparate antibacteriene fără consultul medicului, fără a se informa cu privire la doza respectivă", a explicat Lilia Bichir, medic-pediatru spitalul "Valentin Ignatenco".
În timp ce unii părinţi spun că se bazează doar pe sfatul medicilor, alţiirecunosc că administrează medicamente copiilor, fără un consult specializat. Iată ce au spus aceştia:
"Cu medicamente, vintalină, se înăduşea. O cunoscută mi-a recomadat aceste medicamente, eu singură, din capul meu."
"Cum am ajuns la complicaţii singuri nu ştim. Noi ne străduim întotdeauna să-i curăţim născul, să nu aibă temperatură, să fie hrană".
"Ne-am adresat la medic după trei zile de febră. Nu am vrut să apelez la tratament chimic şi am încercat deja cu tratamente naturiste."
Medicii recomandă părinţilor să se adreseze medicului de familie sau Serviciului de Urgenţă la primele simptome.


