theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Марта 2012, 16:53
810
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Consumatorii din Republica Moldova - nemulțumiți de calitatea serviciilor comunale

250 de petiții au parvenit în primul trimestru al anului curent în adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor instituite la începutul anului curent. Aproximativ 2/3 din acestea au vizat calitatea serviciilor comunale, iar restul- calitatea produselor comercializate pe piață.

Anual, la 15 martie este marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, declarată de către ONU, în anul 1983
Anual, la 15 martie este marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, declarată de către ONU, în anul 1983

Anunțul a fost făcut marți, 13 martie, de ministru-adjunct al Economiei, Octavian Calmâc, la o conferință de presă, organizată în cadrul Săptămânii informării privind drepturile consumatorilor.

Octavian Calmâc a precizat că peste 80 la sută din sesizările care au parvenit de la consumatori s-au soldat cu depistarea unor încălcări în comercializarea produselor sau prestarea serviciilor.

Oficialul a anunțat că în cadrul Săptămânii informării, experții Agenției pentru Protecția Consumatorilor vor organiza acțiuni de informare a consumatorilor în cinci centre comerciale mari din capitală, dar și în centrele comerciale din Nisporeni, Ialoveni, Briceni, Cahul, Călăraşi, Leova, Bălţi şi Ceadîr-Lunga.

ARENA precizează că potrivit unei legi aprobate la finele anului trecut, la începutul anului, în R. Moldova a fost instituită Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor. Prin noua structură, statul şi-a asumat funcţia de protecţie a drepturilor consumatorilor şi a preluat dreptul de a aplica amenzi pentru încălcarea acestora. Până atunci, funcţia de protecţie a drepturilor consumatorilor era pusă pe seama organizaţiilor neguvernamentale.

Anual, la 15 martie este marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, declarată de către ONU, în anul 1983.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована