Construcţia din Scuarul Europei va fi demolată
Edificiul unui restaurant, care a început să fie construit în Scuarul Europei din centrul capitalei cu permisiunea Primăriei, va fi demolat, iar terenul va fi readus la starea inițială. Despre aceasta a anunțat, azi, viceprimarul capitalei Nistor Grozavu, notează NOI.md.

Grozavu a specificat că agenții economici au fost invitați ieri la Primărie, iar după discuții îndelungate au căzut de acord să demoleze ceea ce au început.
Chiar și așa, primarul general Dorin Chirtoacă s-a arătat supărat pe subalterni, pe care îi acuză de admiterea ilegalităţilor în procesul de eliberare a autorizaţiei de construcţie. „De la bun început, știam că va fi o problemă, am abordat chestiunea de mai multe ori în ședințele anterioare, reacții însă nu au apărut din interior, ci dinafară”, a declarat Chirtoacă. „Lucrurile au fost aranjate în așa fel, încît și acte să fie. Le dai degetul, iar ei îți iau mîna”, a adăugat iritat Chirtoacă, solictînd Direcțiilor responsabile să pregătească rezilierea contractului de arendă a terenului și abrogarea deciziei CMC.
De specificat că agentul economic au primit, în anul 1995, o autorizație pentru deschiderea unui punct de comerț în acest loc, cu condiția că amenajează stația de așteptare din preajmă, iar pe parcursul anilor a perfectat documentele pentru a construi un complex cu două etaje în Scuarul Europei. Autorizația pentru construcție a fost atribuită în anul 2011 prin decizia Consiliului Municipal Chișinău.
Pe data de 24 decembrie, Primăria a anunțat că a dispus stoparea lucrărilor și anularea autorizației din motiv că agenții economici nu prezentase proiectul spre aprobare Ministerului Culturii.


