Constantin Marin gata să-și prezinte demisia
Preşedintele Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, Constantin Marin, este gata să-şi prezinte demisia în cazul în care se va demonstra că în cadrul companiei este aplicată cenzura şi lipseşte libertatea de exprimare, precum se constată într-o rezoluţie semnată de 200 de angajaţi ai TRM.

Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, Marin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care se va dovedi contrariul, atunci aşteaptă acelaşi lucru şi din partea angajaţilor companiei care au semnat documentul.
„Eu calific această rezoluţie drept un atac asupra radiodifuzorului public, în care sunt implicate inclusiv forţe politice, oculte şi mediatice”, a spus preşedintele companiei, evitând să aducă mai multe detalii în acest sens.
Potrivit lui Constantin Marin, marţi a avut loc o adunare la care au participat în jur de 50-60 de reprezentanţi ai unor subdiviziuni ale companiei, iar subiectul discutat a fost exclusiv cel legat de salarizarea angajaţilor.
„Ceea ce este stipulat în rezoluţie nu are nimic în comun cu ceea ce s-a discutat la adunare. În afara problemei salarizării nu a fost abordată chestiunea cenzurii sau a lipsei libertăţii de exprimare. Mai mult decât atât, nimeni nu a abordat problema calităţii produselor noastre, ca a doua zi să vedem că s-au inversat lucrurile. Mai mult, deşi se spune că rezoluţia a fost semnată de 200 de persoane, până acum nu am văzut nicio listă cu semnături. Vreau ca această listă să fie făcută publică pentru ca să ştim şi noi cine sunt cei nemulţumiţi”, a insistat Marin.
În opinia lui, pe unii îi nemulţumeşte faptul că în pofida carenţelor care se atestă la televiziunea publică, audienţa TRM este în creştere. Potrivit unui studiu al IMAS în septembrie 2011 audienţa era de 28,9%, iar în martie 2012 de 34,5%.
Preşedintele companiei a menţionat că timp de 2,5 ani, la TRM lipseşte cenzura, există pluralism de opinie şi libertate de exprimare şi de creaţie. „Noi dorim ca radiodifuzorul public să existe şi să aducă în faţa telespectatorilor un produs de calitate. Remunerarea muncii are loc în dependenţă de efortul depus”, a subliniat Marin.
Preşedintele Consiliului de Observatori al TRM, Eugen Râbca a amintit că reforma salarizări a demarat în 2010 şi a are drept scop retribuirea muncii în dependenţă de productivitate. „Cu regret, avem fişe de post încă din perioada sovietică, în care se indică salariul pe care îl primeşte angajatul nu şi sarcinile care stau în faţa acestuia. În contextul majorării salariului este necesar să fie reînnoite fişele de post care să stabilească clar obligaţiunile fiecărui angajat. Noi nu vrem ca salariile să fie achitate doar pentru faptul că un angajat sau altul s-a aflat atâtea ore de muncă la serviciu. El trebuie şi să muncească”, a spus Râbca.
Întrebat de corespondentul „INFOTAG”, care este salariu mediu al oamenilor de creaţie, Constantin Marin a răspuns că acesta constituie circa 4,5 lei în anul 2012.
„Evident că avem colegi care au un salariu şi de 10 mii de lei. Trebuie însă să se înţeleagă că acesta este stabilit în dependenţă eficienţa muncii şi de contribuţia pe care o aduce fiecare. Eu nu spun că salariile nu trebuie majorate. Pentru aceasta însă este nevoie de muncit mai mult”, a spus Marin.
„În anul 2010 în cadrul TRM lucrau 933 de persoane, în prezent numărul acesta a fost redus până la 881 de angajaţi. În conformitate cu noua organigramă, trebuie să ajungem la 750 de angajaţi. Asta nu înseamnă că toţi angajaţii vot fi demişi. O parte din ei pleacă la pensie”, a precizat preşedintele companiei.
Solicitat de Agenţia „INFOTAG”, producătorul TV de la „Moldova 1”, Mircea Surdu, a menţionat că nu se numără printre semnatarii rezoluţiei şi îi este interesant să afle cine sunt aceştia.
Alţi angajaţi ai companiei au relatat pentru „INFOTAG” că „este vorba despre un banal conflict de muncă, în urma căruia cei care nu muncesc doresc salarii mai mari”.
„INFOTAG” precizează: Miercuri, circa 200 de angajaţi ai companiei Teleradio-Moldova au emis o declaraţie adresată conducerii ţării, sindicatelor şi instituţiilor de presă, în care susţin că la companie este aplicată cenzura, angajaţii sunt umiliţi, hărţuiţi moral şi eliminaţi tacit de către conducerea televiziunii. În această situaţie, semnatarii cer reducerea aparatului administrativ şi de conducere cu 50%, dizolvarea Consiliului de Observatori, constituirea de urgenţă a unei comisii parlamentare pentru efectuarea unui audit extern al TRM, dizolvarea Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului şi separarea televiziunii de radio cu un regim administrativ, financiar şi editorial autonom.


