Consilierii municipali nu au ales un secretar al CMC, deși au fost propuși 3 candidați
Consilierii municipali nu au ales un secretar interimar al Consiliului Municipal Chișinău în locul lui Valeriu Didencu, demis azi în cadrul ședinței CMC, deși au fost propuși trei candidați, care tot azi au fost și audiați.

Aleșii locali nu au ajuns la un numitor comun, iar ședința a fost amânată până marți, 4 iunie, or, aceasta nu poate continua în lipsa secretarului, transmite realitatea.md.
Menționăm cele trei candidaturi propuse la funcția de secretar interimar al CMC au fost Ludmila Cutasevici, care activează în cadrul secției pentru Coordonarea activității CMC, propusă de PSRM; Tudor Tofan, care este specialist principal în cadrul Direcției juridice a Primăriei Chișinău, propus de consilierul independent Ion Ștefăniță și Vadim Brînzaniuc, șeful Direcției relații publice a Primăriei Chișinău.