theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Октября 2017, 13:05
695
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Conducătorii trenurilor electrice din vinăria Cricova. În Moldova sunt doar 12 specialiști cu o asemenea calificare rară

Nu văd lumina zilei şi nu simt căldura soarelui. Vorbim despre conducătorii trenurilor electrice din vinăria Cricova. În ţara noastră sunt doar 12 specialiști cu o asemenea calificare rară.

Conducătorii trenurilor electrice din vinăria Cricova.
Conducătorii trenurilor electrice din vinăria Cricova.

Temperatura aerului nu e mai mare de 14 grade, umiditatea - 98 la sută. Aceste condiţii de muncă rămân constante zi de zi, scrie canal3.md.

Iurie Melnic lucrează la Combinatul de vinuri Cricova aproape 40 de ani. El a încercat mai multe specialităţi, dar trei ani în urmă a încercat să conducă un tren electric. Şi de atunci, spune el, şi-a găsit vocaţia.

"Transportul este destul de simplu. Are doar două pedale: accelerarea şi frâna. Apeşi pe accelerator mai tare – te mişti mai repede", a spus conducătorul de tren electric, Iurie Melnic.

Acum parcul transporturilor Cricova numără şapte trenuri electrice. La volanul lor se schimbă 12 șoferi.

"– În acest oraş funcţionează aceleași reguli ca şi pe străzile obişnuite. Avem semnele Stop, Cedează trecerea, Drumul principal. Avem semafoare, practic regulile sunt ca sus, la suprafaţă.
– Aveţi cumva regula Obstacol din dreapta?
– Da, neapărat", a comentat conducătorul de tren electric, Iurie Melnic.

Costul unui tren electric este de 20 mii de euro. Ele pot lucra 12 ore la rând, după care, timp de şase ore, trebuie să i se încarce acumulatorul.

"– Cei care merg cu trenul electric ţin să ne mulţumească în mod personal printr-o strângere de mână. Apreciază înalt profesionalismul nostru. Deosebit de recunoscători sunt englezii şi americanii, dar şi concetăţenii noştri. Bat din palme, spun „bravo”.
– Mersi mult şi bravo!
– V-am spus prea multe.
– Ba nu, totul a fost excelent!", a spus conducătorul de tren electric, Iurie Melnic.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована