Condiții mai bune pentru pacienții din satele Gura Bâcului și Bâcioc. Centru medical renovat pe banii UE
Locuitorii din satele Gura Bâcului și Bâcioc se vor bucura de serviciile medicale prestate de Oficiul Medicilor de Familie (OMF) din Gura Bâcului, renovat în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Proiectul a costat aproape 200 de mii de lei, dintre care, circa două mii de euro, contribuția localității.
Centrul Medicilor de Familie din Gura Bâcului deservește 3600 de localnici, dar și 800 de persoane din satul Bâcioc, din stânga Nistrului.
„Oficiul Medicilor de Familie a fost construit în anii ’80. De atunci, din lipsă de bani, edificiul nu a fost renovat niciodată. Acoperișul, geamurile, ușile, și toate rețelele inginerești – de electricitate, canalizare și de aprovizionare cu apă erau defecte, la fel ca și sistemul de încălzire. Doctorilor le era dificil să presteze servicii medicale la standarde moderne. Iarna, în timpul examinărilor medicale, din cauza temperaturii scăzute în încăperi, bebelușii riscau să răcească”, povestește Lilia Brehova, primara satului Gura Bâcului, originară din Bender.

„Nici nu pot să cred că am lucrat în asemenea condiții”, spune Elena Cotelea, care este infirmieră de aproape 30 de ani la OMF-ul din Gura Bâcului, privind pozele edificiului, realizate înainte de renovare.
„Acum centrul arată de parcă ar fi nou. Putem beneficia de servicii medicale în sat ca și la oraș, sau chiar și mai bune”, afirmă Galina Pascalova, locuitoarea satului Bâcioc.
Renovarea instituției medicale este primul proiect cu finanțare europeană din Gura Bâcului.
![]()
În cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, începând cu anul 2009, au fost renovare sau construite, dotate cu echipament și mobilier peste 80 de obiecte de infrastructură de pe ambele maluri ale râului Nistru. Șaptesprezece dintre acestea sunt instituții medicale.
Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și a comunităților locale.


