Comuniștii și CACD au protestat și în week-endul trecut în Capitală
Sâmbătă și duminică au fost din nou zile de proteste în centrul Capitalei. Sâmbătă - comuniștii, Duminică - Comitetul pentru apărarea Constituției și Democrației în frunte cu Iurie Roșca, au protestat în Piața Marii Adunări Naționale cerând demisia Alianței de guvernare.

Cele două grupuri au scandat "Jos Alianța", "Demisia". Iurie Roșca s-a arătat nemulțumit duminică că la protest apar provocatori, iar poliția nu i-a măsuri. Acesta a spus că primăvara este aproape, iar în PMAN vor ieși și mai mulți protestatari. Fostul lider PPCD l-a criticat pe Igor Dodon în cadrul discursului său. "Acesta intră în cârdășie cu cei de la guvernare. Noi nu recunoaștem reformatarea puterii", a mai spus Roșca.
De cealaltă parte, comuniștii au anunțat că vor încerca în curând să scoată și mai mulți oameni în stradă. La finalul mitingului, simpatizanții PCRM au organizat un marș până la clădirea Parlamentului și cea a Președinției. Liderii comuniști au cerut demisia lui Marian Lupu și a lui Vlad Filat.
UNIMEDIA amintește că PCRM, PPCD și CACD au făcut front comun împotriva coației de guvernare. Revendicările protestatarilor - demisia guvernării, a CEC, schimbarea magistraților Curţii Constituţionale, dizolvarea Parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate.


