Companie, amendată cu peste 1 milion de lei, cere anularea sancțiunii. Ce a decis CSJ
O companie, amendată de către Consiliul Concurenței cu peste 1 milion de lei, s-a adresat în instanță, unde a contestat actul administrativ și a solicitat repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că prin decizia Plenului Consiliului Concurenței i-a fost aplicată amenda, în mod ilegal. Este vorba de SC ”BTS Pro” SRL, care a solicitat anularea deciziei Cosiliului Concurenței și repararea prejudiciului moral în mărime de 100 de mii de lei, scrie bizlaw.md.
La fel, SC ”BTS Pro” SRL a solicitat suspendarea deciziei Plenului Consiliului Concurenței până la soluționarea cauzei în fond, invocând că punerea în executare a deciziei contestate va duce la perturbarea activității companiei și va îngreuna sarcinile financiare și fiscale ale societății.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău, cererea a fost respinsă. Ulterior, compania a depus recurs. În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea Curții de Apel Chișinău, deoarece instanța a interpretat eronat legea și nu a ținut cont de pagubele ireparabile care le poate cauza actul administrativ.
Aceasta a mai indicat că mărimea impunătoare a amenzii aplicate de către Consiliul Concurenței, raportată la situația economiei naționale, deja este un motiv în sine de suspendare a executării actului administrativ. Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul și a restituit pricina spre rejudecare.
”BTS Pro” SRL a fost amendată pentru că a refuzat să se supună inspecției desfășurate de către angajații Consiliului Concurenței. De asemenea, i-a indus în eroare, prin refuzul de a permite imprimarea unui fișier, dispariția unor fișiere din baza de date, refuzul accesului la calculatoarele angajaților, inducerea în eroare privind apartenența unui număr de telefon și privind localizarea fișierelor electronice ce urmau a fi inspectate.
Nu este prima dată când firma este sancționată. Compania a mai fost amendată de către Consiliul Concurenței pentru nenotificarea unei concentrări economice. Anterior, autoritatea de concurență a anunțat că ”BTS PRO” SRL a fost preluată de ”Tehno Exclusiv” SRL, companie care deține magazinele ”Conect”, iar cei doi agenți economici au fost amendați cu 60 de mii de lei.


