Comisarul de la Orhei, Oleg Cociuc, a fost demis
Ministrul de Interne, Alexei Roibu, a anunțat în urmă cu câteva minute că a semnat ordinul de demisie a comisarului raionului Orhei. Potrivit oficialului, decizia a fost luată ca urmare a crimei produse sâmbătă seara în localitate, dar și din cauza altor încălcări înregistrate în cadrul comisariatului în ultima perioadă.

Întrebat ce le poate răspunde analiștilor care susțin că urmare a implicării unor polițiști în crima de la Orhei, ministrul ar trebui să își prezinte demisia de onoare, Roibu a declarat că în legătură cu acest subiect există mai multe opinii.
”Eu am fost investit în funcție cu votul deputaților AIE, dacă se va decide să fiu demis, nu e nicio problemă”, a spus el după ședința Guvernului.
Precizăm că la începutul acestei ședințe, premierul Vlad Filat l-a felicitat și i-a mulțumit ministrului de Interne pentru modul exemplar în care a asigurat ieri ordinea publică.
Filat a declarat că poliția nu trebuie doar criticată , ci și lăudată atunci când o merită.
Premierul a cerut ca polițiștii care și-au îndeplinit obligațiile profesionale să fie apreciați și promovați.


