Comercianții din Telenești amenință că vor bloca drumurile
Peste 200 de comercianţi de haine şi încălţăminte, deţinători de patente, au manifestat astăzi în fața Inspectoratului Fiscal din Telenești.

Manifestanţii se plâng că autorităţile îi sufocă prin amenzi şi interdicţii. Oamenii spun că în loc să-şi hrănească copii, sunt nevoiţi să achite sancţiuni în valoare de zeci de mii de lei aplicate pentru faptul că nu eliberează bonuri de casă cumpărătorilor.
Înarmaţi cu pancarte şi exclamând lozinci inspirate parcă din perioada sovietică, patentarii au cerut Inspectoratului Fiscal să anuleze amenzile care le-au fost aplicate şi să le permită să importe marfă fără anumite plafonări.
La fel, comercianţii cer autorităţilor să nu-i mai oblige să efectueze transferuri bancare pentru produsele cumpărate şi nici să elibereze bonuri de casă pentru clienţi. Protestatarii ameninţă că dacă vor rămâne neauziţi, vor bloca drumuri naţionale.
Manifestanţii au insistat să discute cu directoarea Fisc-ului din raion, însă, solicitarea lor a fost ignorată.


