Cod Galben de descărcări electrice și intensificări ale vântului
După zile bune de caniculă, vremea îşi schimbă aspectul. Meteorologii prognozează pentru astăzi precipitaţii de scurtă durată cu descărcări electrice, iar pe alocuri se așteaptă grindină.

În a doua parte a zilei, ar putea fi emisă o avertizare de Cod Galben de vânt care va sufla cu o intensitate de peste 70 de kilometri la oră, scrie canal2.md.
Potrivit specialiștilor, fenomenele prognozate sunt valabile începând cu astăzi, 21.08, ora 10:30 până mâine, 22.08, ora 17:00.
„Dacă astăzi aşteptăm temperaturi mai mari de 30 de grade, deja pentru ziua de mâine în jur de 22, 23 de grade. Şi ploile care sunt datorate acestui front atmosferic se încep de astă seară şi se menţin noaptea care vine şi probabil pentru ziua de mâine. Nu sunt excluse descărcări electrice astă seară şi grindină local este posibilă”, a comunicat meteorologul Natalia Canțer.
Astăzi, în raioanele de nord vor fi maxime de până la 28 de grade Celsius, iar în cele de sud – de până la 32 de grade.
În Capitală, mercurul din termometre va urca până la 30 de grade. Marți și miercuri va fi mai răcoare. Maximele vor ajunge până la 25 de grade.



