theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Февраля 2013, 12:27
672
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

CNA a pornit patru dosare penale la Ministerul Transporturilor

Centrul Naţional Anticorupţie efectuează urmărirea penală în patru dosare la Ministerul Transporturilor. Dosarele au fost deschise pentru abuz în serviciu şi vizează factori de decizie din cadrul ministerului.

Chetraru a precizat că deocamdată, niciun funcţionar al ministerului nu are statut de bănuit sau învinuit
Chetraru a precizat că deocamdată, niciun funcţionar al ministerului nu are statut de bănuit sau învinuit

Anunţul a fost făcut de către şeful CNA, Viorel Chetraru, în cadrul şedinţei în plen a Parlamentului. Deocamdată niciun funcţionar de la Transporturi nu are statut de bănuit sau învinuit.

"La Ministerul Transporturilor sunt desfăşurate acţiuni specifice de urmărire penală în cadrul a patru cauze pronite de CNA în perioada 2012 - începutul anului 2013. În legătură cu acest fapt, nu pot veni cu detalii ce ar putea prejudicia mersul anchetei", a declarat Viorel Chetraru.

"Sunt urmăriri penale pornite pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu a factorilor de decizie ai acestei autorităţi, pe faptul executării necalitative a unor lucrări de construcţie şi a abuzului în serviciu din partea factorilor de decizie ai Ministerului Transporturilor. Sunt dispuse şi se efectuează, de către autorităţile responsabile, revizii economico-financiare, de către Inspecţia de la Ministerul Economiei, de către Inspecţia de Stat în Construcţii şi cu implicarea mai multor specialişti", a comunicat şeful CNA.

Chetraru a precizat că deocamdată, niciun funcţionar al ministerului nu are statut de bănuit sau învinuit. CNA aşteaptă, în decurs de o lună, răspunsurile autorităţilor delegate să efectueze controale.

Publika.md aminteşte că ministrul de Interne, Dorin Recean, procurorul general interimar, Andrei Pântea, şi directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, au fost chemaţi la şedinţa de azi a Parlamentului, pentru a fi audiaţi de deputaţi.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована