Circa un sfert din copiii Moldovei s-au născut în afara căsătoriilor
Tendința din ultimii ani de descreştere a numărului femeilor de vârstă fertilă a făcut ca numărul nou-născuților să scadă anul trecut cu 3,2%. În 2011, potrivit Biroului Național de Statistică, s-au înregistrat 39176 de nou-născuți, cu 1298 față de 2010.

Mai mult de jumătate (51,5%) din numărul copiilor născuţi-vii au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 106 băieţi la o sută fete. Anul trecut, numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei a fost de 8507 (21,7% din numărul total al născuţilor-vii), da cu peste șase la sută mai puţin decât în 2010.
Biroul Național de Statistică precizează că se păstrează tendinţa de micşorare a numărului născuţilor de mame în vârstă sub 20 de ani, alcătuind 8,8% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 9,4% - în anul 2010. Acest indice alcătuia în 2006 circa 13%.
Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 23,7 ani. Mamele din mediul rural nasc la o vârstă mai mică (22,8 ani) decât mamele din mediul urban (25,1 ani).


