Chirtoacă așteaptă o nouă victorie la alegerile locale
Primarul general, Dorin Chirtoacă, este sigur că alegerile locale din acest an vor fi în favoarea sa şi a actualei administraţii locale. Acesta însă a precizat că, de această dată, alegerile vor fi mult mai murdare decât precedentele.

„De obicei, în preajma alegerilor apar insinuări, intoxicări, fel de fel de provocări, acuzaţii şi multă murdărie. Sunt convins că alegerile care vin nu se vor deosebi de celelalte decât prin faptul că vor fi mult mai murdare”, a spus edilul capitalei.
De asemenea, Chirtoacă a menţionat că până acum nu a existat un alt concurent electoral pe măsură şi că are deplină încredere în locuitorii capitalei.
„Ce fel de concurent s-a văzut la alegerile precedente? Am trecut de mănuşă, am trecut de soluţie, vom trece şi de petiţie, şi de monstruoasa coaliţie, şi de altele care sunt în calea noastră. Chişinăul nu merită să fie intoxicat, doar ca altcineva să ajungă în funcţia de primar sau de consilier municipal. Eu am încredere în locuitorii Chişinăului şi cred că şi ei au încredere în mine. Avem toate şansele să mergem înainte”, a mai spus Chirtoacă.
Totuşi, Dorin Chirtoacă nu a exclus posibilitatea de a nu mai fi primar în următorii ani.
„Dacă locuitorii capitalei vor avea o altă părere, eu doar le voi mulţumi pentru onoarea de a fi fost primar timp de opt ani”, a mai spus acesta.
Realitatea.md aminteşte că Dorin Chirtoacă este primarul general al Chişinăului începând cu 17 iunie 2007.


