Chirtoacă a tras pe sfoară socialiștii
Strada Alexandru Ioan Cuza nu va fi redenumită. Declarația aparține primarului capitalei, Dorin Chirtoacă.

„O stradă Belski există deja în Chișinău. Două nu pot fi. Ne-am asigurat că ceea ce s-a întâmplat ieri la CMC să mențină denumirea străzii Alexandru Ioan Cuza. Mai ales că recent a fost dezvelit și bustul lui Alexandru Ioan Cuza anume pe acea stradă. Prin aceasta sperăm să se termine isteria jocurilor politice și jocurilor de-a redenumirea străzilor. Străzile în Chișinău trebuie reparate, nu redenumite”, a declarat Chirtoacă.
Edilul capitalei a menționat că s-a votat astfel ca ulterior comuniștii să nu poată reveni cu un proiect pentru redenumriea străzii Alexandru Ioan Cuza. „Protiv loma net priyoma, esli net drugogo loma! Dânșii vin cu șantajuri, noi am venit cu alte soluții la problemă”, a explicat Chirtoacă.
Potrivit primarului, ședința de ieri seară a CMC nu a fost secretă, întrucât consilierii din coaliția AIE din CMC au solicitat consilierilor comuniști să aștepte. „Am avut alt eveniment și am solicitat să fie mai târziu. Comuniștii nu au așteptat și seara, când aveam noi 26 de consilieri, am decis să desfășurăm ședința”, a declarat edilul capitalei.
Astfel, CMC a votat ieri toate proiectele de pe ordinea de zi care nu au fost votate timp de 4 luni.
Dorin Chirtoacă a precizat că presa nu a fost invitată pentru că pur și simplu nu s-a reușit acest lucru.


