Chinezii sunt interesați de dezvoltarea telecomunicațiilor în Moldova
O numeroasă delegație chineză se află zilele acestea la Chișinău. Din componența sa fac parte și oameni de afaceri interesați să realizeze proiecte de investiții în Republica Moldova, în domenii precum telecomunicațiile, dezvoltarea infrastructurii, construcții și altele.

Delegația chineză a venit în țara noastră la invitația Partidului Democrat din Moldova, informează serviciul de presă al PDM.
”Este important ca relațiile de parteneriat cu China să avanseze, astfel ca să rezulte proiecte investiționale concrete, de care are nevoie țara”, a declarat Igor Corman, vicepreședintele PDM, președintele Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană în cadrul unei întâlniri a reprezentanților la vârf ai PDM cu delegația chineză.
Igor Corman a menționat că relațiile dintre Moldova şi China au evoluat semnificativ în ultimii ani și s-a arătat încrezut că această vizită va deschide noi oportunități în acest sens: ”Republica Moldova este interesată în dezvoltarea mai dinamică a relaţiilor cu China, care este o ţară cu un potențial economic enorm, în ascensiune, și foarte importantă pentru noi”.
Conducătorul delegației chineze, directorul general al Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Hu Yanxin, a ținut să menționeze că din componența grupului venit la Chișinău fac parte oameni de afaceri, reprezentanți a mai multor companii mari din China, care sunt interesați să realizeze proiecte de investiții în Republica Moldova. ”Avem posibilitate și suntem interesați în dezvoltarea proiectelor investiționale în așa domenii precum telecomunicațiile, dezvoltarea infrastructurii, construcții etc.”, a adăugat conducătorul delegației chineze.
Din componența delegației chineze au mai facut parte reprezentanți ai Grupului Corporativ Tehnologii Electronice, Corporației de Construcție a Căilor Ferate din China, ai corporației de Import și Export Tehnic al Chinei.
În cadrul vizitei, delegația chineză s-a deplasat și la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, unde viceministrul Vitalie Tarlev a subliniat, la rândul său, interesul țării noastre pentru atragerea investițiilor chineze în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, inclusiv în realizarea proiectelor derulate de minister.
”Companiile chineze sunt printre principalii furnizori de echipamente și terminale pentru operatorii de telefonie fixă și mobilă, precum și transport date din Republica Moldova, iar noi suntem interesați de proliferarea și accesibilitatea serviciilor de comunicații calitative și la preț accesibil pentru fiecare cetățean”, a declarat oficialul. Cu acest prilej, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a propus semnarea unui Memorandum cu omologii din Republica Populară Chineză, ceea ce va crea un cadru favorabil pentru dezvoltarea acestor relații de cooperare.
Viceministrul a invitat companiile din China la Summitul TIC 2015, ce va avea loc la Chișinău, pe 29-30 aprilie, și la care MTIC va prezenta documentul de politici pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova, eveniment la care pe lângă reprezentanții sectorului public vor participa și companiile private ce oferă soluții tehnice în acest domeniu.
Li Rongjie, manager al Grupului Corporativ ”Tehnologii Electronice”, s-a declarat interesat de participarea la summit a reprezentanților companiei sale, care este una reunumită în industria electronică și transferul tehnologic.
Ulterior, delegația chineză a efectuat o vizită de documentare la Întreprinderea de Stat ”Radiocomunicații”, operatorul naţional în domeniul difuzării programelor de radio şi televiziune. În cadrul acestei întrevederi au fost prezentate oportunități de cooperare cu companii din China.
”Din 2014, am început să testăm serviciile de televiziune digitală terestră. Realizarea acestui important program presupune investiții majore în schimbarea echipamentului de recepționare a semnalului, iar China dispune de potențial enorm în producerea și livrarea echipamentelor și înaltelor tehnologii”, a menționat directorul întreprinderii Mihai Iacob, care a invitat companiile chineze să participe la tenderele de achiziții anunțate de ÎS ”Radiocomunicații”.


