CFM vrea să închidă 15 stații ce generează pierderi în valoare de peste zece milioane de lei anual
Întreprinderea Calea Ferată a Moldovei vrea să închidă 15 stații, pe motiv că generează pierderi de peste zece milioane de lei anual. Administrația dă asigurări că angajaţii acestora nu-şi vor pierde locurile de muncă.

Stația Hagimus este una dintre cele 15 care ar urma să fie închise pentru o perioadă nedeterminată. Aceasta nu mai funcționează de foarte mult timp, cu toate acestea aici lucrează cinci muncitori, informează Prime.md.
În fiecare zi, de la ora 8 până la ora 20 aceștia sunt la serviciu. Oamenii își amintesc de timpurile când gara era plină de călători, iar trenurile treceau des.
Deja de 11 ani Mihai Guțan muncește la stația Hagimus din raionul Căușeni.
Obligațiile pe care le îndeplinește pot fi executate automatizat, de la distanță. Bărbatul recunoaște că se va despărți cu greu de locul său de muncă.
"O să căutăm ieșire din situație, dar ce să facem? E mai bine când se deschid locuri de muncă pe loc, e mai plăcut, dar", a spus muncitorul CFM, Mihai Guțan.
Acest loc era de nerecunoscut cu aproximativ opt ani în urmă. Zeci de trenuri opreau în staţie.
Tot aici era și o stație pentru încărcare și descărcare mărfurilor.
"Se încărcau vagoane, încă pe vremea colhozurilor. Se încărcau până la 10-12 vagoane pe zi cu legume, mere, roșii, ce se producea în colhoz", a adăugat muncitorul CFM, Mihai Guțan.
Directorul Întreprinderii Calea Ferată afirmă că încă din 2015 încearcă să închidă aceste stații. Iar banii economisiţi vor fi fi investiţi în modernizarea întreprinderii.
"Ele sunt menținute în stare lucrativă. În orice moment am putea încărca dacă am avea ce. Angajații care lucrează la aceste stații vor fi transferați al alte stații din apropiere ca să continuie activitatea dată. Noi avem nevoie impiegați în mișcare, de șefi de stație. Sunt foarte mulți care sunt pensionari și pleacă", a afirmat directorul ÎS Calea Ferată, Iurie Topală.
Calea Ferată are 90 de staţii dintre care 56 sunt pentru transportul de mărfuri.


