Cetele de colindători au vestit naşterea Mântuitorului În seara de Ajun
În seara de Ajun, cetele de colindători au vestit naşterea Mântuitorului pe la casele oamenilor de la nordul, dar şi de la sudul ţării. Ajunul Crăciunului este marcat şi de obiceiul "mersului cu icoana". Şi la Slobozia Mare, raionul Cahul, preotul a umblat din casă în casă, pentru a binecuvânta locurile şi oamenii şi pentru a anunţa Naşterea lui Isus Hristos. După ce a intrat cu icoana în casele oamenilor, preotul s-a alăturat unei cete de colindători, pentru a vesti naşterea Mântuitorului. "Aici ...

În seara de Ajun, cetele de colindători au vestit naşterea Mântuitorului pe la casele oamenilor de la nordul, dar şi de la sudul ţării.
Ajunul Crăciunului este marcat şi de obiceiul "mersului cu icoana". Şi la Slobozia Mare, raionul Cahul, preotul a umblat din casă în casă, pentru a binecuvânta locurile şi oamenii şi pentru a anunţa Naşterea lui Isus Hristos.
După ce a intrat cu icoana în casele oamenilor, preotul s-a alăturat unei cete de colindători, pentru a vesti naşterea Mântuitorului.
"Aici tradiţia nu a dispărut şi nici nu dispare, pentru că astăzi este o mare sărbătoare. Asemenea şi dumneavoastră, un Crăciun fericit!", a spus părintele Constantin.
În seara de Ajun, la Slobozia Mare, toţi gospodarii aşteaptă colindătorii.
"Se fac obiceiurile vechi, se aşteaptă colindătorii, se întâlnesc cu dulciuri, cu câte un pahar de vin", povesteşte o locuitoare din Slobozia Mare.
Foto: artwork.blogspot.com


