Cerința Chișinăului, ignorată de Tiraspol. Noile reguli intră în vigoare de mâine
Șoferii care dețin autoturisme cu numere de înmatriculare moldovenești și intenținează să călătorească în partea stângă a Nistrului vor fi obligați de mâine să-și cumpere asigurări de răspundere auto.

Noile reguli vor fi puse în aplicare, chiar dacă Chișinăul a solicitat nerecunoscutelor autorități de la Tiraspol să suspende decizia scandaloasă, pentru că „a fost adoptată unilateral și contravine principiilor procedurilor formatului 5+2”.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, a trimis ieri o scrisoare la adresa așa-numitului ministru de extrene al Transnsnitriei Nina Ștanski prin care a cerut să fie amânată punerea în aplicare a mecanismului de cumpărare a polițelor de asigurare auto, pentru că sunt afectate „interesele cetățenilor, precum și angajamentele părților de a asigura libertatea circulației între cele două maluri ale Nistrului”.
Amintim că, începând cu 1 martie, Transnistria a introdus sistemul de „Carte Verde” pentru unitățile de transport înmatriculate în România. De la 1 aprilie, astfel de polițe de asigurare vor trebui să-și cumpere și șoferii din dreapta Nistrului.
Asigurările costă între 50 de ruble și 1 005 ruble transnistrene, în funcție de puterea mașinii și perioada valabilității asigurării auto.
Pe 13 martie curent, autoproclamatele autorități din Transnistria se lăudau că 88 de șoferi care au mașini înmatriculate în R. Moldova își cumpărase deja polițe de asigurare. Cele mai multe acte au fost perfectate la punctul de trecere Dubăsari și la cel de pe podul din Râbnița.
Potrivit statisticilor, în Transnistria intră zilnic printr-un singur punct de trecere aproximativ o sută de mașini cu numere de înmatriculare moldovenești.


