Cele mai răsunătoare cazuri de răpire şi detenţie ilegală a moldovenilor în stânga Nistrului
Structurile de forţă din stânga Nistrului au recurs de mai multe ori la răpirea oamenilor de pe teritoriul, controlat de către autorităţile de la Chişinău.

Mai multe persoane au fost acuzate că ar fi comis diferite infracţiuni, iar apoi, în lipsa dovezilor, au fost eliberate. Unele dintre aceste dosare au ajuns la CEDO.
Unul dintre cazurile de detenţie ilegală în regiunea transnistreană, care a ajuns la CEDO în 2013, este cel al lui Ştefan Berzan. El a fost răpit în mai 2008, de către miliția de la Tiraspol, pe când era angajat al Ministerul Afacerilor Interne. Bărbatul a fost învinuit de punerea în circulație a banilor falşi şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu suspendare. Reclamantul a fost deținut ilegal timp de 82 de zile.
Un al dosar este cel al lui Viorel Panteleiciuc, care avea o mică afacere în satul Varniţa. Acesta a fost răpit la periferia aceste localităţi, în februarie 2008, de către angajaţii pretinsei vămi din regiune. Bărbatul a fost adus la secţia de miliţie din Bender şi a fost învinuit de faptul că a opus rezistenţă. El a fost condamnat la trei zile de arest administrativ, iar după expirarea termenului, a fost eliberat.
Unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de detenţie ilegală în stânga Nistrului a avut loc acum şase ani. Locuitorul municipiului Chişinău Oleg Filin a fost răpit de structurile de forţă de la Tiraspol în martie 2009 de la domiciliu său şi a fost dus la Dubăsari. Ulterior, după aproximativ jumătate de an, el a fost condamnat la opt ani de închisoare. Şi acest caz a ajuns la CEDO, unde Oleg Filin s-a plâns că a fost deţinut în condiţii inumane.
Anul trecut, doi oameni de afaceri din satul Varniţa, Vitalii Beșleaga și Serghei Bevziuc, au fost condamnaţi, la Tiraspol pentru că ar fi implicaţi în acte de corupţie. În noiembrie 2014, așa-numita Judecătorie Supremă din stânga Nistrului a dispus eliberarea acestora. Chiar în aceeaşi zi, ei au fost răpiţi în satul Varniţa de milițieni transnistreni, dar au fost eliberaţi în scurt timp.


