CEC a mai lansat un spot motivațional în contextul alegerilor parlamentare din acest an
Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat un nou spot motivațional pentru perioada preelectorală, an în care urmează să se desfășoare alegerile parlamentare 2018.

În spot apare „o familie”, care menționează că „își doresc ca fetița lor să fie liberă în alegerile sale”, câțiva tineri, care își doresc ca „vocea lor să fie auzită”, polițiști, judecători, care își doresc „să ne susținem unii pe alții și să respectăm legea”, doi bătrâni, care își doresc ca „nepoții și copii, oriunde, s-ar afla să pună umărul pentru țară”, precum și președintele CEC, Alina Russu, care își dorește ca „femeile și bărbații să participe în mod egal în procesele electorale din Republica Moldova”, scrie realitatea.md.
De menționat că anterior, Comisia Electorală Centrală a mai lansat un spot motivațional în cadrul campaniei de informare și educație electorală, organizată în contextul alegerilor parlamentare din acest an.


