Cea mai mare companie aeriană din Italia intră pe piaţa din R.Moldova
Alitalia, cea mai mare companie aeriană din Italia, vine din această vară și în Republica Moldova. Asta după ce va fi semnat Acordul privind Spațiul Aerian Comun UE-Moldova.

Reprezentantul regional al Alitalia, Marco Rottino, a declarat în cadrul unei întrevederi cu oficialii moldoveni că acest fapt va fi posibil prin intermediul parteneriatului cu operatorul aerian „Moldavian Airlines” și numai datorită Acordului privind Spațiul Aerian Comun UE-Moldova, care urmează a fi semnat în primăvara anului 2012.
Operatorul aerian italian, membru al alianței Sky Team, intenționează să asigure tarife accesibile pentru serviciile de transport aerian din și spre Chişinău.
În prezent, ofertele Alitalia pentru zborurile tur-retur din București sunt de 114 euro spre Milano şi 125 euro spre Roma.
Compania Alitalia transportă pasageri și cargo încă din anul 1947. La moment, compania deservește în Italia 28 de destinații prin 1.414 zboruri pe săptămână, în Europa 56 de destinații prin 1.407 zboruri pe săptămână, iar în restul lumii Alitalia mai deservește 18 destinații prin 139 zboruri pe săptămână.
Compania Alitalia are o flotă de 179 de aparate de zbor care transportă în medie peste 22 de milioane de pasageri pe an.


