Cea de-a treia rundă de negocieri de la Viena, în cea de-a doua zi
La Viena are loc cea de-a doua zi din cadrul celei de a treia rundă de negocieri în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean.

După o pauză de aproximativ şase ani, la prima rundă de discuţii, care a avut loc la Vilnius, în Lituania, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2011, părţile au discutat doar aspectele organizatorice ale negocierilor.
La următoarea rundă, din luna februarie, desfăşurată la Dublin, în capitala Irlandei, pe agenda discuţiilor au fost incluse subiecte economice, sociale, chestiuni de securitate, precum şi aspecte ce ţin de sporirea măsurilor de consolidare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului. La Dublin, Tiraspolul a fost reprezentat de aşa-zisul ministru de Externe din Transnistria, Nina Ştanski.
În formatul de negocieri 5+2 participă Chişinăul şi Tiraspolul, ca părţi aflate în conflict, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori şi Statele Unite şi Uniunea Europeană având rolul de observatori.


