theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Апреля 2013, 10:40
1 867
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ce nu ştiai despre 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor! Află cum se sărbătoreşte în lume!

Obiceiul de a face păcăleli de 1 APRILIE este unul vechi de câteva secole. Precursori ai April Fools' Day - Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă - ar putea fi Festivalul Hilaria (un festival roman), care se desfăşura pe 25 martie, şi Medieval Feast of Fools, care se desfăşura pe 28 decembrie, o zi care încă este marcată în unele ţări de limbă spaniolă.

Istoricii considerând că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a primăverii.
Istoricii considerând că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a primăverii.

1 Aprilie este ziua când oamenii cu umor fac tot felul de farse şi glume celor apropiaţi. Ziua Păcălelilor nu este, însă, o invenţie modernă, ci are o istorie de sute de ani.

Originile Zilei Păcălelilor, îndelung disputate, nu au fost găsite cu exactitate, istoricii considerând că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a primăverii.

Una dintre ipoteze, acceptată de majoritate, susţine că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie.

După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi nebuni de aprilie .

Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.

Tradiţia spune că farsele trebuie să fie făcute până la ora prânzului; dupa ora 12 farsa aduce ghinion celui care păcăleşte.

De asemenea, căsătoria nu este recomandată de 1 aprilie: se spune că bărbatul care se însoară de 1 aprilie va fi sub papuc toată viaţa. Totodată se mai spune că fetele care îşi alegeau soţii de 1 aprilie, aveau parte de noroc şi de fericire în viaţă.

Cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor pare a fi, potrivit Museum of Hoaxes, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, în care un bărbat şi-ar fi păcălit servitorul chiar într-o zi de 1 aprilie.

O altă explicaţie ar fi că, în urmă cu câteva sute de ani, oamenii sărbătoreau Anul Nou de 1 aprilie. Înlocuirea vechiului calendar cu cel nou a creat confuzii, iniţial unii oameni neputând să se adapteze schimbării: ei sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie în loc de 1 ianuarie şi, din acest motiv, au fost numiţi "April Fools".

"Peştele lui aprilie"

În Franţa, Belgia, Italia şi Olanda o tradiţie de Ziua Păcălelilor - numită "poisson d'avril", "pesce d'aprile!", respectiv "aprilvis" (peştele lui aprilie) - constă în lipirea unui peşte din hârtie pe spatele unei persoane fără ca aceasta să-şi dea seama. Acest obicei se pare că datează din secolul al XVI-lea.

Sărbătoarea "poisson d'avril" este marcată şi în Canada, dar şi în Portugalia şi Spania. Din zonele francofone, această sărbătoare s-a extins şi în zonele olandeze şi flamande, sub denumirea "aprilvis".

"Noddy", păcălitul

În Marea Britanie, Ziua Păcălelilor este marcată în anumite zone timp de două zile, persoana păcălită fiind numită "noddy", în timp ce, în Scoţia, Ziua farselor este denumită în mod tradiţional "Hunt-the-Gowk Day" ("gowk" în sensul de prostănac, nătărău), având însă şi o altă semnificaţie - cea de sosire a primăverii (April cuckoo).

Activităţile serioase, de evitat

În Polonia, ziua de 1 aprilie este una în care oamenii fac glume şi farse, iar "activităţile serioase" sunt de evitat. În Danemarca, 1 mai este cunoscută ca "Maj-kat" ("May-cat" şi ca o zi a glumelor). O semnificaţie similară are ziua de 1 mai şi în Suedia. Însă atât danezii, cât şi suedezii obişnuiesc să sărbătorească şi April Fools' Day ("aprilsnar"), în timp ce Ziua Păcălelilor de 1 mai este mult mai puţin celebrată de aceştia.

Spaniolii "se păcălesc" de două ori

În Spania, sărbătoarea "peştele lui aprilie" ("pescado de abril") a fost preluat pe filieră franceză, spaniolii având şi propria lor zi a păcălelilor, pe 28 decembrie. Pe 28 decembrie, spaniolii marchează "Dia de los Santos Inocentes" ("Day of the Holy Innocents"/ "Masacrul Inoceţilor"), fuga în Egipt şi salvarea pruncului Iisus, considerându-se că Maria şi Iosif l-au salvat pe acesta printr-un "şiretlic".

În unele ţări din sudul Statelor Unite se sărbătoreşte "The Week of Foolery" (Săptămâna farselor), care începe cu şapte zile înainte de ziua propriu-zisă a păcălelilor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована