Ce capacitate are armata rusă din Republica Moldova
Informaţii oficiale şi exacte privind prezenţa efectivului militar al Federaţiei Ruse pe malul stâng al Nistrului nu sunt, dar în presă găsim că Grupul Operativ al Trupelor Ruseşti din regiunea transnistreană include un contingent de aproximativ 1.500 de militari, care se află ilegal pe teritoriul Moldovei sub pretextul că ar păzi muniţiile depozitate la Colbasna.

Potrivit diverselor surse, aici s-ar afla peste 20.000 de tone de armament.
Totodată, militarii ruşi au în dotare şase elicoptere de tip MI, dintre care două sunt de model Mi-24K şi patru - Mi8, care ar fi gata să survoleze cerul deasupra a35 de blindate, de tip TAB.
Totodată, aici ar trebui să menţionăm că militarii din acest Grup Operativ nu au statut de pacificatori, aşa cum insistă unii oficiali ai Moscovei.
În regiunea transnistreană, există, separat, un contingent rus de pacificatori, care însumează, în acest moment, peste 400 de militari.


