theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Июля 2014, 16:45
1 204
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ce au în comun la moldoveni ceasul și fericirea

Dacă ar fi să ne luăm după zicala „Fericiții nu poartă ceas”, ar reieși că moldovenii sunt chiar mulțumiți de viață. 70% dintre respondenții unui sondaj realizat de compania Magenta Consulting, nu poartă ceas de mână niciodată.

Întrebați însă cât de fericiți se simt, rezultatele au relevat altceva.
Întrebați însă cât de fericiți se simt, rezultatele au relevat altceva.

Întrebați însă cât de fericiți se simt, rezultatele au relevat altceva.

Portretul moldoveanului fericit

Cei mai fericiți moldoveni locuiesc la Bălți. Sunt tineri, cu studii superioare și venituri de peste 10.000 de lei pe lună. Nu sunt căsătoriți, dar se află în relații stabile. Și exact același tipaj de persoane poartă ceas. Cu singura diferență că fericite se consideră un pic mai mult femeile, iar ceasuri poartă aproape întotdeauna bărbații.

Ce au în comun la moldoveni ceasul și fericirea

consulting.md

Concluzia 1 — fericiții poate și nu se uită la ceas, dar poartă.

La polul opus, al persoanelor mai puțin fericite se află respondenții în vârstă, de regulă de 51-60 de ani, cu studii primare sau incomplete, venituri mai mici de 1000 de lei, divorțați sau văduvi. Și la fel, exact același tipaj se evidențiază în cazul celor care nu poartă ceas.

Concluzia 2 — cu un venit mic ceasul e ultimul lucru în lista necesităților. În plus, acum toată lumea are telefon mobil.

Fericire de nota 5,4

În general, lucrurile nu stau însă chiar atât de rău. Per total, respondenții la sondajul Magenta, care a cuprins participanți din întreaga țară, s-au declarat mulțumiți de viață. Media fericirii este de 5,4. Aceasta în condițiile în care au fost rugați să aleagă dintr-o marjă de la 1 la 7 (1 – absolut nefericit și 7 – foarte fericit).

Marja națională e apropiată de cea mondială. În 2012 Gallup a cercetat nivelul de fericire la nivelul a 156 de țări. Media, dintr-o marjă de 1 la 10, s-a dovedit a fi de 5.1. Cei mai fericiți se consideră locuitorii din Danemarca, Norvegia, Elveția, Olanda și Suedia. Același raport confirmă că țările cu venituri mari sunt și mai fericite. Dar nivelul de satisfacție de viață, este în egală măsură asigurat de deținerea unui post de muncă, de posibilitatea de a avea și fi cu familia, de a face fapte bune, de a fi sănătos.

Concluzia 3 — poate nu întotdeauna avem suficienți bani, dar sunt și alte motive pentru a ne simți fericiți. Pe voi ce vă face să vă simțiți mulțumiți de viață?

Ce au în comun la moldoveni ceasul și fericirea

consulting.md

–––––––––––

Nota metodologică: datele au fost colectate și analizate de către compania Magenta Consulting prin intermediul sondajului efectuat la telefon pe un eșantion de 1123 de persoane cu vârstă între 16-60 de ani din întreaga republică. Datele au fost colectate în perioada 31 martie – 23 aprilie 2014.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована