Ce a motivat-o pe Victoria Lungu să cânte Hip-hop
După ce s-a despărțit de iubitul său, Ruslan Rusu, interpreta Victoria Lungu și-a găsit refugiul în marea ei pasiune - muzica.

Se pare că eșecul în dragoste a motivat-o
pe interpretă să-și schimbe numele scenic și să "abandoneze" pentru o
perioadă muzica ușoară. În prezent, are planuri profesionale grandioase
și lucrează intens la realizarea lor.
Odată
cu noul proiect muzical Victoria Lungu și-a schimbat numele scenic în
Vicky Lu. Artista intenționează să-și surprindă fanii cu noi melodii în
stil Hip-hop și R&B. Chiar dacă schimbarea stilului muzical nu i-a
venit ca o mănușă, artista speră să câștige teren în fața noii
generații.
Întrebată dacă se câștigă mai mult din muzica Hip-hop
decât din muzica ușoară și populară artista a răspuns: "Nu m-am gândit
la bani, așa mi-a cerut inima. Pentru asta m-am ambiționat să ascult
alte stiluri de muzică, să urmăresc alți artiști de talie
internațională, pentru că în toată lumea artiștii încearcă să
promoveze multe stiluri ca să cucerească noi orizonturi.De aceea, am
început să ascult alt gen de muzică și să urmăresc vedetele
internaționale", declară artista.
Cel care o încurajează pe interpretă ca noul ei proiect să prospere este regizorul Ian Onică.
"Dacă ai un profesor bun și ești un elev ascultător atunci le
reușești pe toate. Eu am fost foarte curioasă să învăț și tot ce mi-a
spus Ian l-am ascultat", spune Vicky precizând că rebrandingul îi dă
bătăi de cap la capitolul vestimentație și că acum este în căutarea unui
nou look.
Potrivit artistei, proiectul muzical în stil
Hip-hop se preconizează a fi încheiat cu un album, care va conține 10
piese. Cu toate astea, interpreta susține că nu abandonează muzica
ușoară și populară. "Sunt două proiecte diferite, nu am de gând să le
abandonez muzica ușoară și populară. În viitorul apropiat voi lansa încă
patru piese noi", declară Vicky Lu.
Astăzi, Victoria Lungu a dat
startul filmării primului videoclip la piesa "Du-mă" din cadrul noului
proiect. Pe platoul de filmare interpreta este însoțită de fiica
Valeria, care va îndeplini rolul de secretară alături de Jucătoru.


