CC a sesizat CSM-ul privind desemnarea unui nou judecător
La Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrată Nota informativă din partea președintelui interimar al CC, Aurel Băieșu, cu privire la desemnarea unui judecător la CC, după ce președintele Curții Constituționale (CC), Tudor Panțîru, și-a dat demisia.

Funcția vacantă de judecător, numit din partea CSM, a devenit efectivă începând cu 1 februarie 2018, a scris purtătoarea de cuvânt a CSM, Carolina Mangîr, potrivit unimedia.
Astfel, autoritatea competentă, în cazul dat CSM, numește judecătorul în termen de 15 zile de la data sesizării Președintelui CC.
Concursul despre funcția vacantă de judecător la CC din partea CSM ar putea fi anunțată la următoarea ședință a CSM, care va avea loc pe data de 6 februarie curent.
Curtea Constituţională este alcătuită din şase judecători, pentru un mandat de şase ani. Judecătorii constituţionali pot deţine aceeaşi funcţie pe perioada a două mandate.
Autorităţile competente de a desemna judecătorii constituţionali sunt Parlamentul, Guvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare din acestea desemnând câte doi judecători.
Aminim că, la niciun an de când a preluat funcția, președintele Curții Constituționale (CC), Tudor Panțîru, și-a dat ieri demisia. Într-un comunicat emis de CC sunt invocate „motive personale”. Tudor Panțîru a fost desemnat în funcția de președinte al Curții Constituționale la 12 mai 2017 pentru un mandat de 3 ani.


