Cazul pacientei de la Ștefan Vodă, investigat de o comisie a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale s-a autosesizat și a instituit o comisie internă, care va examina calitatea serviciilor acordate Victoriei Carauș, pacienta din Ștefan Vodă căreia i-a fost refuzat ajutorul medical.

Ministerul condamnă ferm încălcările grave ale obligațiunilor de serviciu.
Indiferent care au fost circumstanțele, din eroare, din imprudenţă sau din cauza unor cunoştinţe medicale insuficiente sau a atitudinii în exercitarea profesiunii, cei care se fac vinovați vor fi sancționați potrivit legii.
Amintim că, la 6 februarie 2018, o femeie a ajuns în stare gravă la un spital din Capitală după ce medicii din Ștefan Vodă au refuzat să-i acorde ajutor medical. Tânăra a cerut de câteva ori o ambulanță, dar a fost nevoită să meargă la spital cu autobuzul, deși abia se ținea pe picioare.


