Cauzele penale pe numele lui Platon au fost comasate
Încă un dosar intentat pe numele controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, a ajuns pe masa magistraților. De această dată, businessmanul este acuzat că ar fi încercat să mituiască mascații din detașamentul cu destinație specială ”Pantera”, care-l însoțesc la ședințele de judecată.

Noua cauză penală va fi anexată la un alt dosar examinat în prezent în instanță, în care Platon este acuzat de tentativă de escrocherie, scrie realitatea.md.
Amintim că, potrivit Procuraturii, în luna decembrie a anului trecut, în timp ce se afla în biroul de aşteptare din incinta Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, Veaceslav Platon ar fi avut o discuţie cu doi ofiţeri ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”. El le-ar fi promis apartamente în capitală, automobile sau câte cinci mii de euro pentru a-i permite acţiuni interzise în cadrul întâlnirilor cu avocaţii, dar şi pentru a avea acces la un telefon mobil. Dialogul dintre Platon şi mascaţi a fost filmat cu o cameră ascunsă chiar de ofiţeri. Pentru această infracțiune, omul de afaceri riscă pana la 12 ani de detenție.
În dosarul la care va fi comasată noua cauză penală, Platon este acuzat că ar fi intenţionat să sustragă, în complicitate cu două persoane, 205 milioane lei de pe conturile a trei companii de asigurări. Procurorii spun că pentru infracţiunea comisă inculpaţii riscă până la 15 ani de închisoare.


