theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Марта 2018, 17:30
1 127
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cât va costa carnea de miel în acest an pentru masa de Paște

Crescătorii de oi încep să-şi facă socotelile pentru Paşti. Ciobanii spun că iarna a fost blândă aşa că nu vor avea motive să majoreze preţurile pentru carnea de miel.

Crescătorii de oi încep să-şi facă socotelile pentru Paşti
Crescătorii de oi încep să-şi facă socotelile pentru Paşti

Mulţi dintre ei au început deja să adune comenzile pentru a putea livra producţia în ajunul Învierii Domnului, notează Canal2.md

Victor Culai, care deţine o stână la Dănceni, spune că în ajunul sărbătorilor Pascale va scoate în vânzare 150 de miei. Bărbatul îi asigură pe cumpărători că preţul a rămas acelaşi şi este de 75 de lei kilogramul.

Ciobanul îşi promovează marfa şi pe reţele de socializare, iar din banii câştigaţi, crescătorul speră să-şi acopere parţial cheltuielile.

„Clienţii fideli deja şi-au făcut comenzi pentru Paşti la miei. Nu mergem cu miei la piaţă, îi vindem direct de la stână. Clienţii fideli vin şi cumpără carne şi după Paşti”, a spus crescătorul de oi, Victor Culai.

Primii clienţi sunt chiar fraţii ciobanului. Aceştia au parte şi de reduceri pe măsură.

„Dau comandă de miei la fratele meu înainte de Paşti, ştiu că el este un antreprenor cinstit şi creşte miei în condiţii naturale”, a afirmat fratele ciobanului, Dumitru Culai.

Oamenii spun că nu-şi închipuie Paştele fără bucate din carne de miel.

„În ajuns de Paşti el este murat şi îl punem la cuptor. Indiferent de preţ asta este o tradiţie şi mielul nu lipseşte de pe masa de Paşti”.

„Când ne ducem la Paşti punem pasca, aşezăm ouăle, o sticlă din vin ca să sfinţim totul odată şi carne de miel. Anul acesta vom lua mai mult pentru că suntem mai mulţi în casă”.

În curând, ciobanii vor începe să pregătească brânza şi tradiţionalul caş, preţul cărora va ajunge până la 80 de lei kilogramul.

În acest an, Paştele va fi sărbătorit pe data de 8 aprilie.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована