Calea Basarabiei ar putea reveni la statutul de piaţă
Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă a solicitat ca centrul comercial „Calea Basarabiei” de pe strada Calea Moşilor 4, să revină la statutul de „Piaţă”. Petiţia a fost adresată şefilor de Direcţie responsabili, astăzi, 4 februarie, în cadrul şedinţei săptămânale a serviciilor primăriei.

„Calea Basarabiei până la urmă e centru comercial sau piață? Eu nu pot să înțeleg, am informații contradictorii. Mă refer la piața aceea mare, care mai mult de jumătate este goală azi, care e adresa ei juridică?” a întrebat nedumerit edilul.
În replică, Valentina Constantinov, șef-adjunct Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului Municipal Chişinău, a spus că în ultima hotărâre de Guvern cu privire la nomenclatura unităților comerciale, denumirea este stabilită într-o formă neînțeleasă.
La rândul său, Dorin Chirtoacă a explicat de ce administratorii de piețe preferă să schimbe statutul acestora. „Pentru că taxarea e diferită, la centru comercial este 18 mii de lei pe an, la piață era 20 la sută din încasări. Acum 60 de lei pe metru pătrat o să fie, evident din ce cauză se fac lucrurile astea” a explicat Chirtoacă.
La final de discuție, Chirtoacă a cerut șefilor de direcție responsabili, să formuleze o notă informativă completă. „ Să fie explicată situația de la început până astăzi, de ce a fost schimbată în „Centru Comercial” și câte asemenea situații mai sunt în oraș”.
De asemenea, edilul a solicitat și implicarea Direcției economie în depistarea problemelor similare. „Dosarul cu rezoluția aplicată”, a concluzionat edilul capitalei, Dorin Chirtoacă.


