Calcuratorul care stabilește cât putem trăi în R. Moldova
Traiul la țară le scurtează moldovenilor viața cu trei ani. Cel puțin așa arată un calculator al speranței de viață realizat de Biroul Național de Statistică.

Potrivit acestuia, băieții care încă nu au împlinit un an de viața și vor trăi mai mult la țară vor trăi în medie 66 de ani, în timp ce cei care își vor duce traiul la oraș vor trăi în medie 69 de ani.
Fetițele mai mici de un an au o speranță de viață de 78 de ani în cazul în care vor locui în oraș, în timp ce cele de la sate vor avea o viață mai scurtă cu cinci ani.
Speranța de viața a fetițelor de 10 ani este de 75 de ani în mediul rural și de 79 de ani în mediul urban, iar a băiețeilor de 10 ani este de 67 de ani în mediul rural și de 70 de ani în mediul urban.
Dacă ești fată, ai 20-30 de ani și îți propui să trăiești la țară să știi că ai putea trăi 75 de ani, față de 79 de ani cât vor trăi fetele de 20 de ani din oraș.
Băieții de 20 de ani care intenționează să se stabilească în sat vor avea o viață cu trei ani mai scurtă decât a celor din oraș (67 de ani față de 70 de ani).
Speranța de viața a bărbaților de 30 de ani crește cu un an față de cei de 20 de ani.
Femeile care au 50 de ani au o speranță de viață de 77 de ani în sate și de 80 de ani în orașe, în timp ce bărbații de aceeași vârstă au o speranță de viață de 71 de ani în mediul rural față de 74 de ani în mediul urban.
Precizăm că speranţa de viaţă la naştere reprezintă numărul de ani pe care-i vor trăi în medie cei născuți în perioada respectivă, dacă în decursul vieții lor nivelul mortalității la fiecare vârstă va rămâne același cum a fost în anul nașterii.


