Brandul ”Cricova” și-a menținut statutul de cel mai scump din Moldova
"Cricova" a fost declarat cel mai scump brand din R. Moldova în anul 2012, în viziunea agenţiei ucrainene MPP Consulting, care a prezentat topul celor mai scumpe 50 de branduri moldoveneşti de mărfuri şi servicii.

Combinatul de vinuri "Cricova" este lider în top pe parcursul a trei ani consecutivi. În anul 2012, valoarea acestuia a fost de $35 mil., faţă de $31 mil., în anul precedent.
Mărcile comerciale incluse în studiu au o valoare totală de $172,9 mil., dintre care 70% revin primilor zece din top. Preţul include exclusiv costul brandului, fără capacităţile de producţie, infrastructură, brevete, invenţii şi alte valori materiale sau intelectuale ale companiei.
Printre cele mai scumpe mărci comerciale din Moldova se mai numără "Purcari" - $21 mil., "Bucuria" - $13 mil., "Chişinău" - $11,5 mil., "Aroma" - $8,2 mil., "Moldcell" - $7,4 mil., "Victoriabank" - $6,9 mil., "Moldova Agroindbank" - $5,1 mil., KVINT - $4,9 mil., "Bostavan" -$4,7 mil., "Buchet Moldavii" - $4,5 mil.


