„Boschetarul” lui Valy Boghean va avea videoclip!
După mai bine de doi ani de la lansare, „Boschetarul” lui Valentin Boghean va avea videoclip. Balada de dragoste a devenit un şlagăr pe ambele maluri ale Prutului, iar prietenii interpretului au fost cei care au insistat să filmeze şi un videoclip.

Regizorul videoclipului este Ian Onică, iar filmările clipului au durat trei zile.
„Eu am numit acest videoclip „Prietenii lui Valy Boghean” şi asta deoarece dacă nu era Ian Onică, Daniel Racoviţă şi alţi prieteni, atunci nu mai filmam niciun clip. Pentru realizarea videoclipul piesei „Boschetar” nu am scos din buzunar niciun leu şi asta mulţumită prietenilor mei adevăraţi cărora le place melodia şi cred în mine”, a declarat artistul la emisiunea „Sare şi Piper” de la Jurnal TV, precizând că este curios să vadă rezultatul final. La momentul de faţă, Valy Boghean scrie muzică pentru o piesă de teatru.


