BNS: A crescut numărul salariaţilor din domeniul de cercetare-dezvoltare
Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2011 s-a desfăşurat în 64 unităţi, dintre care 42 institute şi/sau centre de cercetare, 13 instituţii de învăţămînt superior şi 9 – alte tipuri de unităţi.

La 31 decembrie 2011, îşi desfăşurau activitatea de CD 5216 salariaţi sau cu 2,0% mai mult faţă de numărul salariaţilor înregistrat la 31 decembrie 2010. După nivelul de pregătire profesională, 4.021 persoane sunt cu studii superioare, 435 – cu studii medii de specialitate, iar 760 persoane – alte forme de pregătire.
Pe categorii de ocupaţii, majoritatea salariaţilor din activitatea de CD este formată din cercetători, respectiv 3372 persoane sau 64,6% din total salariaţi. Totodată, 282 persoane sînt tehnicieni (5,4%), 809 reprezintă personalul auxiliar (15,5%) şi 753 – lucrători care execută funcţii legate de activitatea organizaţiei în general (14,4%).
Fiecare al doilea cercetător este cu grad ştiinţific. Domeniul ştiinţelor umanistice faţă de celelalte domenii ştiinţifice este caracterizat prin cea mai mare pondere a cercetătorilor cu grad ştiinţific (65,9% faţă de 67,5% în anul 2010). Cea mai mică pondere a cercetătorilor cu grad ştiinţific s-a înregistrat în cadrul domeniul ştiinţelor tehnice, deşi, totuşi se constată o ameliorare faţă de anul 2010 (27,2% faţă de 22,0% în anul 2010).
Din total cheltuieli curente, 56,3% au fost realizate în domeniul cercetării aplicative şi 18,7% au avut drept destinaţie dezvoltarea tehnologică.


