theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Февраля 2015, 18:19
802
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Biletele de tren ar putea fi mai scumpe

Călătoriile cu trenul se vor scumpi. Asta spune ministrul Transporturilor în exerciţiu, Vasile Botnari, care argumentează că ajustarea preţului este necesară din cauza devalorizării leului moldovenesc. Botnari nu a putut preciza însă cu cât va creşte tariful şi când se va întâmpla acest lucru.

Călătoriile cu trenul se vor scumpi. Foto: jurnal.md
Călătoriile cu trenul se vor scumpi. Foto: jurnal.md

O decizie finală va fi adoptată după efectuarea unor calcule suplimentare ce urmează a fi prezentate de administraţia Căii Ferate din Moldova. Anunţul despre scumpirea biletelor de tren a fost făcut în cadrul dezbaterilor pe marginea unui nou credit ce urmează a fi contractat de autorităţi pentru modernizarea Căii Ferate. 

Ministrul Transporturilor în exerciţiu afirmă că în prezent transportul feroviar de pasageri aduce pierderi de 165 de milioane de lei anual, iar deprecierea leului va face gaura din bugetul întreprinderii de stat şi mai mare.

Informaţia privind creşterea tarifelor a fost prezentată în timpul examinării unui proiect de lege ce i-ar permite Guvernului să împrumute 52 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Cu aceşti bani, CFM ar trebui să cumpere 11 locomotive noi şi să reabiliteze şinele de cale ferată de la Chişinău până la Ungheni. Proiectul de împrumut a stârnit un val de nemulţumiri din partea membrilor Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe.

Şeful de la Transporturi neagă însă că după modernizare CFM-ul va fi concesionat. Cât priveşte soarta trenurilor renovate de o firmă românească, Botnari spune că acestea vor putea transporta pasageri până la sfârşitul anului 2015, atunci când ministerul speră să obţină de la autorităţile române câteva certificate necesare pentru siguranţa pasagerilor.

Amintim că în 2012, administraţia CFM şi ministerul Transporturilor au împrumutat 13 milioane de euro de la Moldova-Agroindbank pentru a renova cinci trenuri construite încă în perioada sovietică.

Garniturile au fost modernizate la uzina Remar din Paşcani, România. Acestea nu au transportat însă mult timp pasageri, pentru că în martie 2014, au fost scoase din circulaţie, după ce unul dintre trenuri a luat foc din cauza supraîncălzirii generatorului. Deşi autorităţile au declarat atunci că garniturile renovate nu sunt certificate corespunzător, directorul firmei Remar Paşcani a afirmat că trenurile s-ar fi defectat din cauza unei proaste gestionări din partea Căii Ferate a Moldovei. Mai mult, Procuratura Generală a deschis pe marginea acestui caz un dosar penal, iar administraţia CFM este acuzată de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Fostei conduceri a întreprinderii de stat i se incriminează că nu a verificat lucrările executate de compania românească şi a prejudiciat, astfel, bugetul instituţiei. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована