31 Августа 2012, 15:03
642
Ссылка скопирована
Biblioteca Naţională a fost decorată cu "Ordinul Republicii"
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a decorat, astăzi, Biblioteca Naţională cu "Ordinul Republicii", a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Preşedinţiei.

Şeful statului a înmînat această distincţie conducerii Bibliotecii Naţionale la o ceremonie desfăşurată cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la crearea instituţiei.
Distincţia a fost oferită Bibliotecii Naţionale în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea sistemului de biblioteci şi pentru contribuţie substanţială la salvgardarea patrimoniului naţional documentar.


