Bătrână de 82 de ani din capitală, înșelată de propriul nepot
A rămas pe drumuri la 82 de ani, după ce a dat apartamentul în care trăia nepotului său.

Este vorba despre o femeie din capitală, care a încheiat un contract cu nepotul său prin care ultimul se obliga să-şi întrețină mătușa pe viață în schimbul trecerii în proprietatea acestuia a locuinței bătrânei.
În realitate însă, bărbatul nu a avut grijă de mătușa sa, aceasta își procura singură şi din surse personale alimente, medicamente, precum și achita serviciile comunale la fel din surse proprii.
Astfel, procurorii din cadrul procuraturii sectorului Botanica l-au acționat în judecată pe bărbat din numele bătrânei, solicitând rezoluțiunea contractului de înstrăinare a apartamentului. Recent, Judecătoria Botanica a admis acțiunea civilă, înaintată de procuror şi a dispus rezoluțiunea contractului cu restituirea imobilului pensionarei.
Hotărârea este cu drept de atac în instanța de apel.


