Barbu: „Spiritul Crăciunului e lângă copilul şi soţul meu”
Natalia Barbu s-a întors acasă, la mama, ca să-i fie alături în ajunul sărbătorilor de iarnă. A venit cu bagajele pline de daruri şi a participat la împodobirea bradului, aceasta fiind o veche tradiţie a familiei.

Prezenţa fiicei mai mari a făcut casa Anei Barbu mai caldă. Aceasta a şters orice urmă de tristeţe de pe faţa mamei, mai ales că ei îi este foarte greu să petreacă sărbătorile de iarnă fără fiicele sale. „Mi-amintesc cu mare drag de copilăria mea, atunci când tăticul îmi aducea o creangă mare de brad şi o împodobeam cu jucării confecţionate chiar de mine. Această perioadă îmi aminteşte şi de mandarine, mai ales că atunci la noi nu erau de găsit. În ciuda acestui fapt, tatăl meu mereu le găsea şi asta mă făcea fericită”, mărturiseşte Ana Barbu.
Împodobirea bradului de Crăciun este o tradiţie veche a familiei Barbu. „Acasă pentru mine înseamnă să fiu alături de părinţi, dar de când a apărut Victoraş, am familia mea. Acum, acasă înseamnă să fiu lângă ei. Spiritul Crăciunului e acolo unde sunt copilul şi soţul meu”, a declarat Natalia Barbu în cadrul emisiunii „Paparazzi”, de la Jurnal TV.
Pentru interpretă, Crăciunul mai vine cu o noutate – tăierea moţului lui Victoraş. „În ajun de Crăciun, Victor împlineşte un an. Vom fi acasă, alături de cei mai dragi oameni. Vom respecta toate tradiţiile şi îi vom tăia şi moţul”, spune ea.
Bunicii nu vor asista la această ceremonie de familie, în schimb îşi vor vedea nepotul cu noua coafură în vacanţa de iarnă, pe care o vor petrece împreună în Miami.


